Șoarece de casă

   Șoarecele de casă: Cap mic, picioare mici, bot cu vârf ascuțit, urechi mari cu păr. Au un corp maroniu deschis, cu o umbrire gri și o coadă întunecată. Construiesc cuiburi căptușite cu material moale, pe sub stoguri, în magazii, hambare, depozite, cămări, poduri etc. Șoarecele de casă este răspândit pe toate continentele și urcă la altitudine până la 2700 m acolo unde există construcții umane. În România se întâlnește subspecia Mus musculus musculus răspândită în toată țara pe lângă locuințe

Are o lungime de 7-10 cm (cap + trunchi) și o greutate de 10-20 g. Trăiește până la un an și jumătate. Are botul scurt, ochii mici, vibrizele lungi, iar membrele posterioare mai scurte decât cele anterioare. Incisivii de pe maxilarul superior au o margine dantelată. Degetele cu unghii subțiri și fragile. Este un bun alergător și se cațără cu ușurință. Este o specie omnivoră și se hrănește mai ales cu semințe de cereale și plante industriale, dar și cu alimente găsite în locuințe. Având hrană suficientă disponibilă, nu-și face rezerve pentru sezonul rece. Trăiește în perechi, apărându-și cu îndârjire teritoriul. Nu hibernează și este activ tot anul. Șoarecii care trăiesc în locuințe sunt activi ziua în locuri liniștite, iar noaptea cotrobăiesc peste tot; cei care au migrat în câmp, sunt activi numai noaptea. Se înmulțesc în tot cursul anului. Gestația durează 20-21 de zile. Femela naște de 6-7 ori pe an, câte 3-10 pui golași, care sunt alăptați 3-4 săptămâni. Atinge maturitatea sexuală la două luni după naștere.

Șoarecii de casă produc pagube mari în cămările locuințelor, magaziile de cereale, depozite alimentare. Murdăresc și infectează alimentele cu diverși agenți patogeni și transmite astfel omului și animalelor de casă boli infecțioase și helmintoze. Strică mai mult decât consumă și imprimă alimentelor un puternic miros neplăcut de urină. Indivizii care migrează vara în câmp produc pagube culturilor în perioada de recoltare

Hrana

Șoarecele de casă este omnivor. El consumă de preferință boabe și semințe de cereale și plante industriale, dar și o gamă largă de alte produse comestibile: fructe, legume, carne, insecte și alte alimente găsite în locuințe, dar poate mânca clei, pastă și chiar săpun. Șoarecele de casă poate să se hrănească cu omizi, molii nezburătoare și râme. Dacă mănâncă alimente umede sau semințe care conțin 12% proteine, el poate trăi fără apă.

Mănâncă de 20 de ori în fiecare zi, consumând zilnic alimente până la 10% din greutatea corpului. Având hrană suficientă disponibilă, nu face rezerve pentru sezonul rece. 

Paraziții și dușmanii naturali

Șoarecele de casă poate fi infectat de numeroși endoparaziți și de câțiva ectoparaziți, în special de anumite specii de căpușe și purici. Mus musculus ar putea constitui o gazdă de origine a puricelui (Leptopsylla segnis)[5]. Paraziții joacă un rol in regularizarea populațională, șoarecele de casa putând fi și o specie-rezervor a unor specii patogene de paraziți.

 Printre primele sisteme de luptă: domesticirea pisicii, cât și utilizarea capcanelor, iar mai recent, utilizarea dispozitivelor cu ultrasunete. 

Reproducerea

Șoarecele comun se reproduce in captivitate tot anul. In condiții naturale, gestațiile in timpul sezonului rece sunt mai rare. Maturitatea sexuala este atinsa la vârsta de cinci sau șase săptămâni (45 zile pentru masculi, intre 40 si 45 zile pentru femele). O femela poate avea in condiții de hrana si căldura suficienta intre 5 si 15 gestații pe an. Durata unei gestații este de 18 - 21 zile si o gestație poate avea intre 5 si 12 șoricei (max. 18). O noua gestație este posibila după 6 săptămâni. Șoricei sunt in primele ore fără vedere si fără blana. Timp de aproape 3 săptămâni sunt dependenți de laptele matern, iar către 3 săptămâni, după sevraj, încep sa devina autonomi. 

Speranța de viată a șoarecelui de casa este de 2 - 3 ani.